„În artă există întotdeauna ceva nou de descoperit. Marile opere par diferite de fiecare dată când revenim la ele. Au ceva inepuizabil și imprevizibil, ca și ființa omenească, și nu putem niciodată pretinde că le cunoaștem complet” Ernst. H. Gombrich, în introducerea cărții sale „Istoria artei”
Am ales să încep cu aceste cuvinte, pentru că ele exprimă cu mare acuratețe ceea ce am simțit de-a lungul celor trei zile, la Mănăstirea Lainici, zile pe cât de surprinzătoare, pe atât de folositoare. De domnul Paul Gherasim și de grupul Prolog am auzit pentru prima dată în cadrul expoziției „Crucea de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”. Această expoziție itinerantă, acest „drum al Crucii” care m-a purtat prin întreaga țară, m-a introdus într-o lume fascinantă, dar greu accesibilă, fapt ce mi-a stârnit curiozitatea și dorința de a afla cât mai multe informații despre artiști, despre operele lor și despre modul în care pânza albă, aparent lipsită de importanță, ajunge să transmită emoții, trăiri, viață.
În acest context al întrebărilor și al nevoii de răspuns, am ajuns să particip pentru prima dată la colocviul organizat de Asociația Studiul la Mănăstirea Lainici.
Așezarea mănăstirii pe malul râului Jiu, în apropierea pădurii și aflându-se sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfântului Irodion, fac din aceast așezământ un spațiu potrivit pentru rugăciune și introspecție.
Timpul petrecut la Mănăstire, în care rugăciunea s-a împletit cu participarea la conferințe, m-a ajutat să îmi formez o imagine despre cine a fost omul Paul Gherasim, precum și despre modul în care își transpunea pe pânză credința în Dumnezeu. Am descoperit faptul că artistul a fost un mărturisitor al credinței prin însăși viața sa.
„Bolțile de lumină”, dacă la prima vedere, au fost dincolo de înțelegerea mea, ei bine, la finalul colocviului, i-am dat dreptate autorului sus menționat, care afirmă:
„A privi un tablou cu alți ochi și a te strădui să descoperi ceva este un lucru mult mai dificil, dar aduce în mod sigur o recompensă al cărei caracter neprevăzut nu este lipsit de atractivitate”.
Pe lângă încercarea de a ne introduce în semnificația operei domnului Paul Gherasim și de a ne îndemna să dechidem larg „ochii minții”, pentru a vedea dincolo de formele geometrice și de cromatica pânzelor, colocviul a reușit să îndeplinească și o altă dorință a artistului, menționată de apropiații acestuia, aceea de „a fi împreună” cu oameni din domenii diferite și în special tineri. Cei care am fost prezenți la Lainici, nu doar că am venit din orașe diferite, dar aparținem și unor domenii de activitate distincte, aparent, fără vreo legătură. Ceea ce m-a impresionat a fost faptul că deși au fost prezenți tineri care studiază filozofia, arta, medicina sau în cadrul Politehnicii, cu toții am avut un numitor comun: dorința de a-l descoperi pe omul și artistul Paul Gherasim. Conferințele ne-au oferit ocazia de a descoperi un om având o legătură organică cu satul și țăranul, fapt pe care nu contenea să-l arate chiar prin el însuși, un om care punea mult preț pe tăcere și a cărui vorbire cumpătată demonstra înțelepciunea și autoritatea morală specifică spiritualității sănătoase a țăranului român.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit șansa de a participa la acest colocviu. Cele trei zile au fost o adevărată binecuvântare. Am avut ocazia să cunosc și să ascult o parte din oamenii minunați ai acestei țări, care m-au provocat să îmi depășesc limitele prin cunoașterea și înțelegerea unui domeniu mai puțin familiar mie. Mă voi întoarce cu mult drag la Mănăstirea Lainici și sper ca în anii ce vor urma, toți cei care am participat și nu numai, vom putea respecta îndemnul domnului Paul:
„Să fim împreună! Doamne, ajută!”.
Vă îmbrățișez de la Cluj,
Ana-Maria Adam
(anul VI, Facultatea de Medicină Dentară)
Comments