Fragmente extrase din volumul „Atelierul de Arte Timișoara” (tomul) întocmit de Coriolan Babeți Fundația Triade, Timișoara, 2011.
Paul Gherasim - „Schițe” (ilustrații la poeziile lui Ioan-Alexandru),-30X42, c/h.
„Gustul de a cerceta, reflectat și în imagine, arată, totodată, gradul la care vocația și năzuința se pot transforma în necontenită ardoare. Astfel, prin reînoită stăruință, crește puterea unui atașament virtual, precum și a unei noi porniri, spre ceva care niciodată nu are a îngheța în simplu obiect pietrificat, primind chip de fetiș. Descoperirea aceasta este legată de un domeniu în care totul trebuie păstrat sub semnul spiritualului. Iată, un asemnea înțeles se poate desprinde și din expoziția de la galeria „Bastion” din Timișoara [Studiul 1, 1978], care readuce în discuție, în termenii mai sus enunțați, conceptul de studiu. Ce semnificație poate avea o asemnea expoziție, oarecum neobișnuită, și care ar fi scopul ei? Ea poate însemna un moment în care conștiința, implicată direct în fapt, cheamă conștiința teoretică de a fi implicată la rândul ei. Astfel, studiul devine un obiect al unei îndoite semnificații: studiul ca formă a trăirii în fapt și studiul ca modalitate de înțelegere a unui întreg fenomen de cultură. Este vorba aici de o lucrare unică, niciodată încheiată, a spiritului. Iată de ce această manifestare nu este și nu avea cum să fie o expunere atotcuprinzătoare, ceea ce i-ar fi modificat caracterul de ceva viu. Este, dar, o încercare „din mers” din frânturi de experiențe și efort, semnificative, întrucât poate fi luată în serios acea parte importantă a unei munci retrase, tăcute, rămânând mai mult sub pecetea anonimatului. […]”
Paul Gherasim
„Viața oricărui creator nu poate fi decât o prelungă și studioasă tăcere întreruptă din cînd în când de interjecția câte unei opere. Clipa „facerii” propriu-zise e rară și, din unghiul conștiinței individuale, întâmplătoare. Numai studiul prealabil înfăptuirii e permanent și aflat sub deplinul control al artistului. Dar ce se înțelege de obicei prin studiu? Pentru mulți „a studia” ne e decât un mod de a-și face și întreține mâna, o gimnastică oarecare, o exterioară manieră higienică. Pentru alții, mai neglijenți încă, studiul acoperă strictamente episodul ascuțirii cuțitelor „dinaintea marii operații”: câteva notații frugale, două, trei, schițe pregătitoare, un strict necesar calcul de efecte. În aceste accepțiuni ale sale, studiul e desigur necesar, dar cu totul insuficient.
Căci în sens înalt, el este mai mult decât un mod de a obține îndemânarea, după cum artistul este altceva decât un personaj caracterizat prin „manualitate”. Înainte de a fi un meșteșugar, artistul este un contemplativ. Fapta sa primordială este „cosa mentale”. În consecință el trăiește sub specia studiului chiat atunci când nu întreprinde nimic înregistrabil de afară. Studiul e felul artistului de a aștepta. La această „așteptare” încordată până la extaz se referea fără îndoială Brâncuși când declara că „greu nu e să faci lucrurile, ci să te pui în starea de a le face”. E cea mai bună definiție a studiului din câte cunosc. În perimetrul ei, studiul strict tehnic, crochiul, schița de compoziție apar drept simple cazuri particulare.
Devin dimpotrivă exisentțiale, date ce ține de modul general de viață al artistului, de dsiciplina lui intimă, de destinul psiho-fiziologic. În Orientul îndepărtat, „X făcătorul de imagini”, căruia i se spunea adesea în mod expres „yoginn”, se pregătea de momentul creației practicând „dhyana”, meditația rituală. Știm despre Fra Angelico (și probabil că el nu era în vremea sa un caz izolat) că înainte de lucru se deda rugaciunii. După Renaștere însă, practicile de acest tip ocupă, în economia creației, un loc din ce în ce mai restrâns, tinzând spre totala lor dispariție[...]
Studiul e, preponderent, un mod de a lucra cu tine însuți. Și asta începe de la cât dormi, de la ce mănânci, de la cum respiri, cum visezi, cum mergi, cum stai de vorbă, cum taci, cum surâzi, cum privești. Studiul e o „purificatio”, o luptă acerbă, la toate nivelurile, cu întâmplătorul, cu neesențialul, cu nesemnificativul. Studiul e truda necesară pentru a putea deveni spontan. A i te dedica înseamnă a te arăta conștient de răspunderea uriașă care-ți revine, din clipa în care deții puterea talentului sau poate a geniului.[…] ”
Andrei Pleșu
„- studeo, -es, -ui, -ere (lat.) = a avea gust pentru..., atașament pentru...
- studium, -i (lat.) = ocupație străduitoare, îndeletnicire, interes, zel, râvnă, dorință, pornire spre..., devotament, atașament, iubire – studiu, învățătură.
- în limbile indoeuropene există o serie de cuvinte în care (s)t sau (s)p inițial desemnează un șoc și rezultatele sale.
În societățile arhaice, studiul nu a fost practicat. El apare în soceitățile istorice, ca produs al diviziunii sociale (intelectuale) a muncii. În bazinul mediteranean, studiul artistului se va subordona descoperirii canonului. Canonul – paradigmă vehiculată mecanic – studiu osificat – se va institui în contrarul a ceea ce a fost parcurusl său, procesul constituirii lui. Studiul ocupă spațiul artei (gândirii artistice) dintre două canoane. În căutarea modelului propriu de frumusețe, arta grecească a fost un neîntrerupt studiu, iar studiul – un parcurs spre autoritatea canonului. [...]
Studiul este abordabil din aceleași perspective ideologice, metodice-teoretice, din care se poate „ataca” procesul cunoașterii, în general și cunoaștera prin artă (metaforă epistemologică), adică istoria, estetică, sociologică, psihanalitică, morfologică, informațională, semiotică. El este abordabil în raporturile sale cu studiul savanților (este însă în opoziție cu studiul savantului, care e validat, mai devreme sau mai târziu, de inteligența utilitară...), cu cercetarea fundamentală (a științelor naturii), teritoriul său fiind circumscris de metodele observației și experimentului (similare studiului științific) [...] în raporturile lui cu versantele vizibilului și invizibilului, care compun realitatea.”
Coriolan Babeți
citate selectate de Vlad Doboș
Comments