Autor: Aidan Hart
Traducere realizată de: Ioana Jinga
Sursa articolului:
Brâncuși, Kandisky și Rothko
Spre deosebire de majoritatea impresioniștilor, artiștii abstracționiști de la începutul secolului al XX-lea, au dat un sens religios artei lor. Ne vom concentra aici pe doi părinți fondatori ai acestei mișcări, Constantin Brâncuși, fondatorul român al sculpturii abstracte și Vassily Kandinsky, faimosul pictor rus. Scopul lor era să decopere și să dezvăluie esența spirituală a materiei subiectului lor. Brâncuși a spus:
Cei care spun că ceea ce fac este abstract sunt imbecili; acel lucru pe care ei îl consideră abstract este defapt cel mai realist, pentru că ceea ce este real nu este forma exterioară, ci ideea, esența lucrurilor.
Am stabilit deja că termenul abstract înseamnă a extrage, ei bine, pentru acești pionieri ai artei, abstractul era un limbaj necesar pentru a extrage și a cristaliza esența nevăzută, dar reală a subiectelor pe care le aleseseră.
Fără îndoială, Brâncuși și Kandinsky au fost influențați de trecutul lor în Biserica Ortodoxă. În special Constantin Brâncuși. Din biografia scrisă de prietenul său, V. G. Paleolog (Tinerețea lui Brâncuși), Brâncuși a avut oportunitatea de a îmbina tradiția spirituală a Biserici Ortodoxe cu arta, fiind crâsnic de la vârsta de unsprezece ani. De asemenea, în 1899 a primit o bursă de la administratorii bisericii Madona Dudu din Craiova, pentru a studia arta. Mai târziu, la 28 de ani, ca student la Facultatea de Artă din București, a fost cântăreț la o parohie Ortodoxă, unde a fost foarte apreciat pentru vocea lui pură de tenor. Mai apoi, din 1906 până în 1908, a fost cântăreț și crâsnic la Capela Română din Paris (aceași capelă în care a fost îngropat în 1957). Cântările din rânduiala slujbelor bisericești sunt o îmbinare între teologie și misticism și fără îndoială au influențat modul în care artistul gândea. La un moment dat, când Petre Pandrea vorbea cu Brâncuși despre succesul acestuia în domeniul artei, sculptorul a răspuns cu umorul său caracteristic că „el nu a făcut nimic altceva, decât să aducă în Paris o părticică din Mănăstirea Ortodoxă Tismana, din România.”
Brâncuși a fost destul de eclectic în lecturile sale, citind de la Platon și Lao-Tzu până la poetul budist Milarepa. Dar ideile pe care le extrăgea din aceste surse, au fost, de departe, în acord cu învățăturile spiritualale Bisericii Ortodoxe, și acest lucru se poate vedea limpede și în aforismele sale.
Datorită faptului că operele lui Brâncuși sunt adesea văzute ca niște simple lucrări de artă, izolate în galerii laice, putem neglija scopul religios pe care l-a avut munca artistului. Faimoasa coloană de la Târgu Jiu este intitulată pe bună dreptate Coloana Infinitului, fiind sculptată pentru a fi o lumânare nestinsă în amintirea soldaților din Gorj, care au căzut în război.
Chiar dacă Brâncuși nu a fost scriitor, prietenii lui au considerat că zicalele lui sunt aforisme demne de a fi notate. Acestea ne arată cât se poate de clar natura duhovnicească a scopurilor sale. Aici sunt doar câteva dintre ele:
„Principiul ascuns - adică adevărul - poate fi dezvăluit numai dacă ego-ul este eliminat în totalitate.”
„Observă lucrurile până când le vezi cu adevărat. Aceia care stau aproape de Dumnezeu au făcu deja asta.”
Dacă ar fi să comparăm următoarele cuvinte ale Sfântului Maxim Mărturisitorul cu o zicală de-a lui Brâncuși putem observa că între cele două există puține diferențe.
Maxim Mărturisitorul:
„Nu te poticni în natura exterioară pe care lucrurile materiale o prezintă simțurilor, ci caută cu intelectul tău să contemplezi esența lor interioară (logoi), pentru a le vedea ca realități spirituale.”
Brâncuși:
„Artistul ar trebui să știe cum să treacă de pragul exterior al ființei, pentru a ajunge la esență și, de asemenea, el trebuie să fie unealta care preschimbă esența cosmică într-o esență perceptibilă.”
Faptul că Brâncuși punea accentul pe esența dinlăuntrul lucruril
or materiale nu înseamnă că Brâncuși detesta planul material, ci vedea realitatea ca pe unirea dintre materie și spirit. De altfel, acest lucru se poate observa ușor și din iubirea și grija pe care o avea față de sculpturi, și din modul în care folosea
diferitele tipuri de lemn, piatră și bronz. Putem spune că munca lui este impregnată de materialitate. Artista engleză Barbara Hepworth când a vizitat atelierul acestuia a fost uimită de această latură religioasă pe care o avea arta lui Brâncuși, notând:
„În atelierul lui Brâncuși, în timp ce mă uitam la lucrările sale, am trait un
sentiment minunat de eternitate, îmbinat cu mirosul prafului de piatră.”
Acum, să vorbim despre Wassily Kandinsky, considerat primul pictor european modern, care să creeze pictură abstractă complet nereprezentativă, fiind astfel fondatorul picturii abstracte moderne. Kadinsky a fost și practicant și teoretician. Scurta sa carte, Despre spiritualitate în artă a influențat multă lume din țările anglofone din 1914, după ce a fost tradusă în engleză.
Asemenea lui Brâncuși, el a crescut în Biserica Ortodoxă Rusă și știm dintr-o carte pe care a scris-o, intitulată Priviri spre trecut, că a fost puternic influențat de culorile strălucitoare din picturile bisericești.
Kandinsky simțea că se poate „mișca” în pictură, idee centrală în arta sa abstractă de mai târziu. De asemenea, așa cum ortodocșii consideră că icoanele sunt ca niște cântări de slavă în culori, așa și Kandinsky își asocia lucrările cu muzica, câteodată numind creațiie spontane „improvizații” și pe cele mai dezvoltate „compoziții”. Se pare că anumite lucrări ale artistului au fost inspirate din icoane. Spre exemplu, Sketch with Horseman seamănă foarte mult cu icoanele în care este reprezentat Sfântul Gheorghe în luptă cu balaurul, sau în cele în care Sfântul Ilie este ridicat la Cer.
În final, chiar dacă învățăturile ezoterice ale teosofiei l-au influențat mai mult decât cele ale Ortodoxiei, Kandinsky vedea pictura ca pe un exercițiu spiritual, cu scopuri spirituale, idee ce reiese și din aforismele sale:
„Artistul nu trebuie să își antreneze doar ochiul, ci și sufletul. ”
„Lumea este plină de rezonanță și constituie un cosmos de lucruri din care se extrage o acțiune spirituală. Astfel, materia moartă este un spirit viu. ”
Un aspect central în teoria artei a lui Kandinsky a fost ardoarea spiritului de a fi credincios cuiva, pe care a asociat-o cu frumusețea interioară și cu dorința spirituală și pe care o vedea ca pe o necesitate interioară.
Probabil, cel mai apropiat artist american care a fost animat de un impuls spiritual asemănător este Mark Rothko (1903-1970).
Mark Rothko a fost un pictor rus (latvian), care se trăgea dintr-o familie de evrei. Era un om complex, a cărui viață a fost plină de respingeri și tragedii. Arta lui, în mod firesc, a trecut prin mai multe faze, dar un punct comun în toate era căutarea unui sens mai profund al vieții și preocuparea morții:
„Picturile trebuie să fie asemenea unor revelații minunate: planul imediat este completat, iar relația intimă între creație și creator s-a sfârșit. Artistul este un străin, iar pictura trebuie să fie pentru el, ca pentru oricine care o privește mai târziu, o revelație, o rezoluție neașteptă și fără precedent a nevoii eterne de familiaritate. ”
Așa cum am menționat deja, rolul principal al artei în antichitate a fost dorința de a împreuna din nou cerul și pământul, divinul și creatul, spiritualul și materialul. De aceea, arta contemporană ar beneficia enorm dacă și-ar reaminti de acest scop. Pentru că atunci, limita creației ar fi Raiul.
Commenti