Paul Gherasim a sarbatorit 80 de ani printr-o expoziţie intitulată simplu, PRO LOGOS. Ceea ce vrea să spună, „pentru Cuvânt, punere înaintea Cuvântului, ofrandă”. O expoziţie închinată de autorul ei slujirii Cuvântului prin roadele vederii și amintirii sufletului pereche, Steliana.

​

A ales anume Palatul Martirilor Brâncoveni de la Mogoșoaia, el însuși ofrandă adusă cândva de Brâncoveanu frumuseții celor văzute. Noblețea liniilor și a proporțiilor sale, hgrația detaliilor oglindindu-se grav în liniștea apelor ce cuprind cerul, tălmăcesc pentru artist, o taină: adevăratul loc al acestui palat, sursa magicei sale puteri de fascinație este în ceruri, alături de stăpânii lui de acum trei veacuri, și nu în vremelnicie.

 

Așadar – PRO LOGOS la Mogoșoaia.

​

Dintr-o operă, altfel bogată în teme, reluări, studii, Paul Gherasim, sobru şi parcimonios cu sine, propune doar trei teme: Logosul, Bolta și Martirii. Cel care în tinerețe a lucrat cu Ghiță Popescu pictură bisericească, încearcă acum să aducă în tablou, în mediul uleiului, ceva din austeritatea mată a frescei. Esențialmente pictor, adică artist simțind şi exprimându-se în primul rând prin văz şi culoare, maestrul lucrează direct în pasta ei marile scene cu martiri, și abia apoi, ca o rigoare autoimpusă așterne desenul, osatura secretă ieșind la lumină ca și cum ar transpare. Caută, în compozițiile cu Cei 40 de Mucenici din Sebasta pe care le privesc născându-se de la o pânză la alta, în bogăția de taine a materiei, transparența. Este chiar transparența creatului față de Creator, a materiei față de duhul care-i dă viață. Împlinește aceasta într-o gamă cromatică extrem de restrânsă: pe paleta lui Paul Gherasim găsețti doar ocru-galben, ocru-roșu, alb și, rar, negru de viță de vie care în alchimia picturii sale devine albastru regal.

​

Așadar o luminoasă asceză cromatică, irizând pictura în ocruri și alb, asemenea frescelor vechi, roase de timp și mâncate de soare, din care rămân abia vagi chipuri și siluete mai mult sugerate decât văzute, amprente fugare pe tencuiala rugoasă a zidului. Recunosc în maestrul Gherasim un iconar al imaginilor din adânc, nu al strălucirilor amăgitoare. El construiește lent, caută îndelung, pentru că socotețte pictura o nevoință și doar văzul – o bucurie.

​

În piesele mai vechi, conceptuale, din ciclul Pro Logos, purpura era culoarea pentru pământ. Rozuri și griuri neașteptat de calde transfigurează amorful pământ într-o culoare dogoritoare, ardentă chiar în litera ce-i este, uneori, suprapusă.

​

Gravitatea lipsită de ostentație a acestor lucrări își are obârșia în pânzele lui Andreescu. Transparente, vibrante, guvernate de pătrat și romb, simboluri descinzând din icoană, actualizate cândva de Malevici, aceste pânze mărturisesc o infinită smerenie a pictorului în fața culorii. Pentru artist, privirea este percepere şi prin ea se converteşte câmpul vizualului în câmp al priceperii, al tainelor ce se dezvăluie apoi desăvârşit în liniştea căutărilor din cămara lăuntrică.

​

Semnificativă ni se arată o mărturisire a maestrului: .,astăzi, când lumea e tot mai violentă, eu nu intru în lume, ci caut să vorbesc în liniște și să ascult liniştea". Ajuns în acest loc al păcii interioare, Paul Gherasim încearcă să uite şcoala, canonul atelierului, să se elibereze de regulile deprinse şi să ia, răbdător ca un ascet, cu fiecare pânză, pictura de la început.

​

Refoloseşte, ades, lucrări mai vechi, abandonate pe parcurs, într-o elaborare care antrenează trezvia minţii, ochiul şi materia. De aceea, în unele lucrări din ciclul Octogon sau Logos, în mod simbolic, alege ceara ca mediu al culorii de fond.

​

Maestrul Paul Gherasim practică pictura ca disciplină a văzului întelegător, a minții treze, ascuţite şi liniştite întru contemplare, survolând suveran senzorialul. Este o pictură ce formulează gândul însuşi concentrat în monograme simbolice, geometrice rigori îmblânzite de culoare care, asemeni flăcăruiei, pîlpîie în pânzele sale, împăcând în cele din urmă senzorialul, cele ce se văd, cu tainele ce nu se văd, dar sunt promise. Într-un cuvânt, pictura ca singurul său drum către Logos.