„Celor drepţi se cuvine laudă!” Aceste cuvinte, pe care le-am ascultat acum în cîntarea Grupului Stavropoleos, ne amintesc că în secolul al XIV-lea isihasmul era în plină glorie şi că cei din biserică, în momentul acela puteau să se roage. Nu cuvintele erau cele mai importante.

​

Ele se potrivesc însă minunat domnului Paul Gherasim, care după cum vedeţi a adus strana şi biserica în expoziţie. Dar lucrurile se întîmplă şi invers: domnul Paul e mereu în şi lîngă biserică şi celor care nu ştiu le spun, iar celor care ştiu le reamintesc că domnul Paul bate toaca, la Stavropoleos şi la alte biserici şi mănăstiri. Cîţi oameni credincioşi, pictori, căci dînsul nu se vrea un intelectual, dintre aceştia bat toaca, cîţi dintre aceştia ţin isonul la strană, cîţi dintre aceştia pun în slujba bisericii tot ce au agonisit într-o viaţă? Puţini. Dînsul, astăzi, la biserică, nu numai că a venit la slujba, a ţinut isonul dar a şi citit din Epistola a II-a către Corinteni un text pe care îndrăznesc să vi-l propun tuturor. Vorbeşte despre Pavel, l-a citit dl Paul, e ca despre sine.

​

Dar înainte de a vă spune asta o să vă amintesc că domnul Paul este epitrop la biserica noastră şi are şi un dar, o decoraţie de la Patriarhie pe care nu o poartă acum, eram bucuros dacă ar fi avut-o, pentru că Ordinul primit de la Cotroceni nu cred că l-a purtat vreodată, dar îi e foarte dragă acea Cruce Patriarhală pentru mireni pe care a primit-o de la Patriarhul României. Pe care însă, spre surprinderea dvs. nu ezita să-l înfrunte faţă catre faţă, de faţă cu mine. Sînt martorul multor întîlniri, cu totul inoportune, cum e de obicei domnul Paul, inoportun. Era ziua în care se hotărîse cum va arăta viitoarea Catedrală Patriarhală a României şi domnul Paul a insistat să mergem la Patriarhul României. Şi am mers, am avut prudenţa, îngerul mi-a inspirat aceasta, să rezolv problemele administrative înainte de a începe domnul Paul dialogul cu Parintele Patriarh Teoctist, care-l apelează, frate Paul. Şi i-a spus: locul nu e bun, proiectul nu e bun. Şi pentru prima oară în viaţa mea l-am văzut pe Patriarh tulburat ca niciodată. Cum, fratele Paul, pe care îl ştie de atîta amar de ani, îl înfruntă? Afară, îl aşteptau pe Patriarh cei care deciseseră proiectul care a cîştigat. A fost o împrejurare în care am realizat, încă o dată, amîndoi, dacă mai era nevoie, aceasta ruptură, această lipsă de dialog între ierarhie, în general oamenii Bisericii, pe de o parte, şi nu intelectualii - nu ne oprim la această categorie nici eu nici domnul Paul - ci oamenii cu adevărat credincioşi, implicaţi în viaţa Bisericii, pe de altă parte. Oameni care iau parte la Liturghie, se spovedesc, se împărtăşesc. Oare putem vorbi despre aceste lucruri în mod public?

​

Domnului Paul i se potriveşte o formulă pe care am citit-o astăzi într-un cotidian: „conservatorismul reacțonar al intelectualilor de la oraşe”. Cred că i se potriveşte bine această numire domnului Paul: e conservator şi reacţionar, şi eu sînt alături de dînsul, şi poate nu sînt singurul. Dar este important ce înţeles dăm acestor cuvinte.

​

Iată, prin urmare, ce ne-a citit astăzi domnul Paul: „Fraţilor, în orice ar cuteza cineva să se laude - întru neîţelepţie vorbesc - întru aceea cutez şi eu. Sînt ei evrei? (adică, zic eu, români?). Evreu sînt şi eu (adică, român sint şi eu). Sînt ei israeliți? Israelit sînt şi eu (adică sînt ei creştini?, creştin sînt şi eu, creştin-ortodox). Sînt ei săminţa lui Avraam? Sînt şi eu (sînt ei pictori?, sînt şi eu). Sînt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneşte fie spus: Eu sînt mai mult ca ei! Pe lîngă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile. Cine este slab şi eu să nu mă simt slab ca el? Cine se zdruncină din credinţa şi eu să nu mă aprind de focul lui? Dacă este trebuinţa să mă laud, cu ale mele neputinţe mă voi lauda. Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos care este binecuvîntat în vecii vecilor, ştie că nu mint, pentru că voi spune adevărul. Să nu mă socotească nimeni mai presus decît mă vede sau decît aude de la mine! Puterea mea se săvîrşeşte în neputinţă. Deci foarte bucuros mă voi laudă mai ales întru neputinţele mele ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos."

​

În încheiere, o făgăduinţă domnului Paul. Am fost la Athos împreună, şi nu numai dînsului i s-a întîmplat bucuria pe care o are şi acum. Nu i-am spus-o pînă acum şi pentru că are o vîrstă - şi această retrospectivă a venit tîrziu şi îi mulţumesc Doinei Mândru şi tuturor celor care au ţinut ca această expoziţie să se deschidă - dar îi făgăduiesc că în toamnă o să mergem la Ierusalim şi acesta e darul pe care biserica pe care o slujeşte i-l face. După Ierusalim să urcăm împreună spre Ierusalimul ceresc.