top of page
studiul_insemnari_web.jpg

Titlu:  Argument (despre expoziția „Cunoaștere și construcție”, 1972)

Autor: Anatol Mândrescu

Sursa: catalogul expoziției „Pro Logos”, Palatele Brâncovenești Mogoșoaia, 2005

În configurația culturii româneşti, pictura se manifestă ca o formă caracteristică a creativităţii, actualizînd valori dătătoare de seamă pentru civilizaţia noastră şi devenirea sistemului ei de valori. La noi, pictura este o categorie vie şi atestă comunitatea spiritului umanist în sensul şi în măsura în care limbajul picturii - tehnica privilegiată a mesajelor poetice - s-a identificat cu ceea ce numim, în accepţie largă, cultura de tip umanist.

Examenul situaţiei din pictura românească a deceniului 60-70 relevă, de o parte, un proces de continuitate închisă ce are loc în limitele gustului burghez şi al convenţiilor estetice istoriceşte depăşite, producînd delectabilul în conul de umbră al turnului de fildeş. De altă parte, există un proces de continuitate deschisă angajată pe direcţia mişcării istorice obiective - care se desfăşoară prin integrarea factorului autohton de permanenţă a valorilor "sensibilitate", "poezie" în planul de universalitate al elaborărilor fundamentale din arta modernă. Tradiţia picturii, ca limbaj al conştiintei poetice - sub auspiciile frumosului, se manifestă aici în alt cadru problematic şi constituie un moment actual al gîndirii artistice. Pictura tinde să treacă de la condiţia de tablou de şevalet obiect de artă la aceea de ecran cîmp de forţe ale limbajului ce-şi asumă sarcini solidare cu transformările epocii în structura societăţii, în civilizaţie, îşi însuşeşte determinările marilor dimensiuni şi ale evoluţiei tehnicilor artistice; îşi regîndeşte problemele de bază în concordanţă cu perspectivele contemporane ale cunoaşterii. Între aceste două cursuri ale artei se  întinde un teritoriu al incertitudinii, în care morala compromisului proliferează forme lipsite de coerenţă, fără necesitate istorică.

 

Arta lui Paul Gherasim este situată în cîmpul continuităţii deschise, anume în zona elaborărilor fundamentale. Ciclul "Bolţi de luminâ" ni se prezintă ca o ipoteză formalizată într-o structură semnificativă pentru cultura romănească. Principala caracteristică a acestei opere este cercetarea condusă pînă la sinteză în sfera unei problematici de bază. Printr-o experiență picturală limită, operînd cu elementele limbajului simbolic, Paul Gherasim îşi propune să realizeze unitatea dialectică a principiilor contrare: obiectivitate şi subiectivitate, cantitativ şi calitativ, cunoaştere şi praxis. Cu maxima "libertate care se naşte din cea mai mare rigoare”, după ce analiza prealabilă le-a obţinut în stare pură, el aduce în acelaşi plan de evidenţă, structură coerentă, ceea ce poate fi numai gîndit şi ceea ce este dat numai aprehendării sensibile, simbolul cunoaşterii ştiinţifice, prin normele cuantificării şi simbolul cunoaşterii poetice, prin relaţii de natura calității. Aparenţa cheamă comparaţii cu abstractismul european de orientare obiectivă. Dar deosebirea este esenţială: aici forma nu este instrumentalitate "fără scop'', dogmă a unghiului drept ori a curbei. Dacă-i adevărat că în abstractisinul doctrinar, mai în cel de fixaţie geometrică, factorul istoric se atenuează pînă la a deveni imperceptibil sau este programatic negat, în cazul lui Gherasim formalizarea prin procedura abstractivă, se legitimează drept expresie a originalităţii istorice. Viziunea lui are ascendenţă în spiritul care a prezidat arhitectura evului nostru de mijloc, ascultă de un prototip al construirii semnificative, în care toate elementele concură la definirea unei table de valori. În structura severă a acestui edificiu stilistic, însăşi participarea decisivă a limbajului senzitivităţii, lucidă, metodică, atingînd uneori un grad de supremă rafinare, este impregnată de istorie. Astfel, din planul universalităţii abstracte, expresia trece în ordinea universalităţii istorice. Corelativ, schema numerală a imaginii, organizînd simbolistica ei geometricâ, nu afirmă o filosofie a computabilului; comportamentul de pictor proiectează întregul în sistemul relaţiilor cantitative. Deşi aparent seriale, aceste figuri nu sînt repetabile; raţiunea lor e unicitatea, reprezentarea unicului, abordat prin treptele numerelor, dar nu reductibil la rezultatul unei evaluări cantitative. Acest mod hieratic al imaginii, această transmutaţie a cantităţii în calitate, această "corespondenţă" a spiritului ştiinţific şi a spiritului poetic mărturiseşte un ideal de completitudine şi de comunicare a cunoaşterii trăite.

Deşi singulară, deşi inegală cu sine din punct de vedere al elocvenţei, opera lui Gherasim marchează în ansamblul picturii româneşti un moment al luării de conştiinţă faţă de propria-i capacitate de a menţine în lumea actuală un echilibru activ al forţelor contrare. Pictura ca paradigmă a calitășii, depăşind ordinea implacabilă a mensurabilului, arta ca mediator al unităţii cunoaştere/construcţie, iată ideea sublimată în această, operă. A se situa ca abstracţie - deci cunoaştere - în orizontul praxisului, sub specia lui cea mai semnificativă - construcţia, acesta e demersul său, şi prin el, opera individuală actualizează o permanenţă de sensuri şi valori colective. Astfel se realizează funcţia culturală, socială, a atitudinii de elaborare fundamentală, transgresînd esteticul înspre o eficienţă lentă, dar mai adîncă şi vastă.

© asociația STUDIUL, 2023

bottom of page