După opinia mea, cel mai important lucru pe care l-aş putea spune în câteva cuvinte e acela potrivit căruia expoziţia de faţă constituie pentru noi un prilej de mare bucurie. Pentru prima oară, la noi în ţară, se organizează o expoziţie de acest fel. O expoziţie care, cumva, pune în lumină starea interioară a creaţiei mai mult decât stadiul ei exterior sau situaţia ei finală. Aşadar, suntem în fața unei manifestări care caută să intre mai profund în însăşi intimitatea procesului de creaţie artistică. Din acest motiv, putem spune, pe bună dreptate, că acest eveniment reprezintă un mod stăruitor de conturare a unuia din cele mai importante aspecte ale faptului de nuanţă constructiv-estetică: dezvăluirea treptelor procesului creator, trepte care nu sunt altceva decât etapele succesive ale actului de studiere artistică. Orice moment creator se compune, deci, din momente de studiere continuă. Studiul e o muncă mereu reîmprospătată, ardoare, intenţie orientată, cu sens în ordinea fiinţării, opinie bine constituită; este dorinţa ce vrea să conducă, voinţa fermă de a instaura dialogul nostru autentic cu lumea. Studiul se trădează a fi un act stăruitor al genezei spirituale. Operele de artă, ca stadii ale efortului omenesc sensibil, intră în lanţul complex al experienţei elaborate în preajma lumii. Este motivul pentru care şi putem afirma că lucrările din această expoziţie sunt, fiecare, luate în parte, studii estetice, cercetări ale spiritului şi, totodată, momente ale amplei experienţe umane.

 

Consider că această expoziţie este deosebit de importantă şi de semnificativă întrucât ea constituie un fel de dovadă a existenţei unor frământări deosebit de profunde la nivelul gândirii artistice româneşti, al unei gândiri profunde şi foarte moderne în acelaşi timp. Sub acest raport, aş spune că, sub nici o formă, expoziţia de faţă nu se situează mai prejos decât o expoziţie de bună factură organizată pe plan internaţional. Chiar şi tendinţele stilistice, ce se dezvăluie în cuprinsul expoziţiei de faţă, dovedesc capacitatea artiştilor noştri de mare calitate de a cuprinde, sensibil şi conceptual, pe bază autentică, pătrunderea realităţilor lumii obiective, a unui întreg lanţ de fenomene stilistice de esenţă modernă. Iată, să ne gândim puţin la câteva aspecte sugestive. Aici sunt prezente, ca direcţii expresive dominante, de pildă, conceptualismul şi arta de factură geometrică. Amândouă sunt moduri de manifestare prin excelenţă contemporane. Dar manifestările respective nu sunt, sub nici o formă, epigonice. De exemplu, manifestările conceptualiste, care, repet, sunt dominante aici, dovedesc o capacitate remarcabilă de extindere a problematicii conceptuale prin intermediul desenului grav şi al însemnului auster în aşa fel, încât să se atingă nişte zonă de factură existenţială, aş zice mai profunde decât acelea în care se situează unii conceptualişti occidentali, care parcă nu au întotdeauna ceva de spus în momentul în care elaborează o atare artă frustă şi deosebit de profundă. Artiştii fac, aici, în expoziţia de faţă, dovada unei trăiri autentice a gestului conceptual; acest lucru mi se pare deosebit de semnificativ. Dacă vrem, este vorba de un fel de trăire a vieţii ca dramă, în cel mai bun înţeles al cuvântului; intră în joc, deci, un stadiu al dramei artistice, aşadar un moment expresiv fundamental, pus în slujba faptului stilistic conceptual şi însoţind discursul complex al subiectivităţii artistice.

​

Precizăm, de asemenea, că subzistă aici foarte multe asemănări în raport cu ştiinţa şi, mai ales, sunt de semnalat legăturile cu tehnica, ce sunt prezente atât în expoziţie, cât şi în filmele care însoţesc această manifestare. Numai că, într-un atare caz, este vorba de o relaţie cu ceea ce am numi tehnica cinematografică. Filmele restaurează sau ne înfăţişează asemenea demersuri apropiate de tehnica cinematografiei, dacă ne e permis să ne exprimăm astfel. Dar trebuie subliniat, în aceaşi timp, că asemenea filme sunt o mărturie discretă în primul rând despre substratul adânc al existenţei moderne. Evident, multe din studiile artistice prezente în expoziţie se leagă de datele ştiinţei fundamentale şi nu de ce am numi noi o ştiinţă simplă, elementară şi aplicată. Arta nu se poate raporta în acest fel secund la ştiinţă. Arta se leagă undeva, în demersul ei de factură mai tehnologică, mai structurală şi cinetică, de modul de a elabora discursul intelectual la nivelul ştiinţelor fundamentale, adică la nivelul fizicii fundamentale, al matematicii fundamentale, al diferitelor teorii legate de marile sectoare ale ştiinţelor amintite, de cibernetică, de teoria informaţională în mod general. Sub raport cinetic, arta se constituie, evident, şi în relaţie cu tehnica. Momentul care face posibilă confruntarea ştiinţei fundamentale cu arta se petrece exact la nivelul cel mai adânc al ambelor moduri de a medita asupra lumii. Reflectând asupra universului, ştiinţa ajunge să dezvăluie o seamă de structuri de bază ale existenţei care sunt de o simplitate absolută şi, aş spune, de o idealitate şi o frumuseţe absolută. Arta modernă, cu implicaţii ce ţin de domeniul rigorii gândirii filosofice, precum şi proiectele stilistice contemporane, ce izvorăsc din zonele rigorii logico-ştiinţifice, oricum vor ajunge să pună în lumină structuri fundamentale ale existenţei şi spiritului, asemănătoare cu cele prezente în câmpul ştiinţei — structuri de bază, care sunt, de această dată, în primul rând frumoase, deci în primul rând estetice, pentru ca, implicit, ele să ne apară a fi deosebit de autentice, de exacte şi, aş spune, riguros ştiinţifice, în clipa în care ne dăm seama că, undeva, la limită, ca fapte de cultură, ştiinţa şi arta se îmbină în aceeaşi magmă comună a poeziei multiple a firii.

​