Înainte de a lucra la organizarea expoziţiei, ştiam, colectivitatea de artişti nu este unită. Totuşi, mi s-a dovedit că modul de lucru (hârtii cu notiţe, idei, desene mici) e surprinzător de asemănător (note cu data gândurilor, deci ideea de urmări dezvoltarea). Apoi, în ciuda diferenţelor aparente dintre stiluri, am găsit foarte multe puncte comune. UNU. Casa şi grădina - spații estetice. Ecuația: sufletul nostru = cantitatea de verdeață consumată (citat din Bertalan). O pernă în putrefacție, cu pământ, cuie, din care ies lujeri de fasole şi mor de pe urma consu-mului. Planta, spaţiul, sistem galactic prin armonie (seria Fibonacci şi numărul de aur), ajunge spatiul dorință. DOI. Universul văzut de Bitzan. Aparent farsă de hartă, râuri confundate cu lanţuri de munţi şi cu graniţele. Spiralele scrisului. Roza vânturilor egal avion, egal om cu braţele şi picioarele în extensie de zbor, apoi diviziunea totală a spaţiului în unităţi. Şi în colţul hărţii reîntâlnim, dintr-o miniatură persană, colată, dorinţa. O servitoare aduce cafeaua, o femeie cântă la un instrument cu coarde, perle la gâtul stăpânei, pomul înflorit pe fereastră. TREI. Floarea, secţiune prin ea, viziunea în diagonală, aeriană, deci tot univers, centru şi învelirea centrului în petale (Alin Gheorghiu). PATRU. Germenele cunoaşterii al lui Tăutu. Fusul, o fasole uriaşă, ochiul, ecloziunea oului. CINCI. Spiralele creşterii, cu intrare şi ralanti spre centru, la Bernea. Zborul ciocârliilor, Dealul, jumătate de ochi. La fel de avântaţi în sus norii. La fel, liniile geologice de spargere. Zonă de amestec pământ-roci sparte. Deci presupunerea că centrul, baza pământului e moale şi uniformă, placentară, provenită din dorinţă. ŞASE. La Mircea Teodorescu, vioara şi f-urile ei repetă spiralele, cercul ovoidul, universul rezonant, vibrat. Problema rezonanţei din cauza energiei câmpului şi a modulului lui Boambeş. Atomi, molecule. La Mircea Teodorescu, un lucru în plus. Vioara are trei axe reunite, unde s-ar întâlni, prelungite, corzile. Este modelul naşterii, al renaşterii formelor. Vezi ŞAPTE. Trei în unu, de Gh. Berindei. OPT. Turbionul creaţional. Elicoidul, săgeată spre infinit, la Adina Caloenescu. La Horia Mihai, calculul de unităţi, cu numere simple, naturale. Finitul, octogonul lui Paul Gherasim. De aici, foarte repede ajungem la NOUĂ: „se poate găsi o curbă a gradienţilor, optimă pentru a construi un om, de portret" (Şerban Epure). Deci Golemul. Omul din argilă şi, astfel, revenim la Bernea. Aici se apropie cuptorul ceramic al lui Flaviu Dragomir. ZECE. Caietul lui de experienţe, oră cu oră, care-1 duce la o încifrare aproape totală a semnelor de care se serveşte. Vezi şi la Boambeş; codurile cu cheie, vezi la Bitzan, litere fără coduri. La fel, UNSPREZECE, Mursa. DOISPREZECE. Cuptorul-catedrală) cuptorul cosmic, creaţional, la Tiberiu Marianov. TREISPREZECE. „Absida" lui Marin Gherasim, căptuşită cu zgură de argint şi aur. Zgura de litere arse a lui Ioan Mursa. „Bolta" lui Paul Gherasim, ca formă. Calota derivată din cub, ţinută pe cub. Formă de vatră. Şi ca sursă de lumină. Căci cuptorul, sursă de lumină, arde culorile până la negru. (Mursa). PAISPREZECE, Arde (Decebal Niţulescu, „Cerc cromatic", Ion Nicodim, „Curcubeu pe câmp"). Toate pe forma bolţii cuptor. Culori, lumini amestecate chimic. in fine, rolul spectrului cromatic, difracţia, la Kancsura. La fel, CINCISPREZECE, scaunul-tron, al lui Marin Gherasim. Forma lucrării lui Mereuţă. ŞAISPREZECE. Rolul jucat de chimie şi fizică, în special de chimia fizică, apare iniţial la Mereuţă, unde, într-un atelier de chimist, se văd sticle pe foc, ferestre, fulgere, maşina cu platină sau foiţe de aur şi periuţe metalice, maşina Wimshurst. Sferele de oţel sau cărbunii din care vor ţâşni fulgere, becuri cu filament şi, în fine, un humanoid şi două păsări, poate din sticlă, simbol al sufletului separat de humanoid. Bucătării la Grigorescu Ion, la care se poate adăuga: lentila cu care fotografiază este un produs de cuptor. ŞAPTESPREZECE. Instalaţii pentru sugestionat ploaia, pentru rememorare, pentru OM, concepute ca un motor (vezi bujiile, ghidonul, şenilele etc.), preocupare existentă şi la Traian Bădulescu. Moduri de mişcare noi pentru lumea vie. Matei Lăzărescu duce mai departe similitudinile. Deci OPTSPREZECE. Corpul omului este egal cu spaţiul, cu universul (la fel şi la Doru Covrig), egal cu turbionul, egal cu divizarea atomică hexagonală (păpădia străbătând aerul, sau bătută de vânt). Se anunţă acum alte consecinţe. Diviziunea Atomică. La Gabrea, NOUĂSPREZECE, Ionas feminin, Ionas masculin. DOUĂZECI. Paricidul, lupta cu sine, cu destinul, intradiviziunea pe sine. Adică desfacerea sa în două, la Grimalschi. Idolul feminin. Femeia, spaţiul, groapa, Bărăganul, în lucrările lui Aurel Bulacu. Tot introdiviziunea, la Geta Brătescu. Mâna feminină, mâna mecanism, mâna păianjen, plantă şi, invers, la Wanda Mihuleac, peisajul casă, panoramic. Apoi ghemul, la Decebal Scriba, ghemul univers, centru al unui sistem planetar. Nodul, contopire, îmbrăţişare. Ionas — reîntoarcere în mamă, în perimetru, incintă. DOUĂZECI ŞI UNU. Studii morfologice. Se vede vertebra în studiul lui Sorin Dumitrescu. De altfel, el anunţă trecerea de la topografie la ideografie, deci la imaginea schemă. DOUĂZECI ŞI DOI. Festivităţi ale agriculturii, dacă am mări imens „Wagen"-ul alegoric al lui Stephan Jӓger, am retrăi grădina lui Alin Gheorghiu, Bertalan şi Ana Lupaş, în special. În jurul lui Jӓger se grupează imediat (dacă judecăm ca până acum) peisajele lui Hoeflich, Mărgineanu, Almăşanu, Creţu-Orăviţan. DOUĂZECI ŞI TREI. Cap de pod final al atitudinii iniţiale (Bertalan). Este tandreţea extraordinară, împăcarea extraordinară cu natura, a lui Catul Bogdan. Sensul cel mai de nepătruns al întregii expoziţii e microscopica sa natură moartă, cu paleta de pictură aşezată vertical, ca pentru „ATENŢIE!", prelungire a mâinii stângi, oglindă feminină, anima, „neşti-utul". DOUĂZECI ŞI PATRU. MULTIVISION 1, film alb-negru DS/8, 13 min. Bertalan-Flondor- Tulcan-Ilica. „Două aparate cu proiecţie încrucişată. Simultan. Planul a devenit insuficient. Am vrut să folosim aerul. Prin reverberaţie vizuală imaginile primesc calitatea de mediu. Ne aflăm în prezenţa tridimensională a unor mişcări, lumini, întâmplări, gânduri".