top of page

„Orice lucru trebuie să pornească de la miez”

Autor:   Costion Nicolescu

Sursa:   interviu acordat de Paul Gherasim lui Costion Nicolescu în București, aprilie 1993, apărut în vol. Bucuria Convorbirii, ed. Teognost, Cluj Napoca, 2006

Costion Nicolescu: Există anumite locuri cu o semnificație deosebită. De ce credeți că biserica Sfântul Gheorghe Nou ar fi pentru noi locul cel mai important?

Paul Gherasim: Să pornim de la ceea ce este; nu rămâne decât doar să descoperim și să recunoaștem. Mai întâi este acolo o biserică. Orice trecător știe că acolo este Piața Sfântul Gheorghe și că piața e legată de numele bisericii care are drept hram pe Sfântul Gheorghe. Mai este încă ceva de care nu știu decât o parte din oameni. Acolo, în curtea bisericii, este marcat un loc ce reprezintă kilometrul zero al Capitalei. Fiind kilometrul zero al Capitalei, înseamnă că este și kilometrul zero al tării - de acolo pomina măsoară distanțele în kilometri spre toate marginile tării.

Costion Nicolescu: Oare când s-a stabilit kilometrul zero, s-a avut în vedere aceasta, sau a fost o lucrare tainică a lui Dumnezeu?

Paul Gherasim: Iată, la aceasta nu pot să răspund. Să ne spună istoricii care știu cum s-a marcat acest loc. Mai este încă ceva tulburător, ceva ce mulți oameni nu știu. Este un mormânt despre care se credea că este gol și la un moment dat s-a aflat că este mormântul lui Brâncoveanu. lată ce spune istoricul Nicolae lorga: „La sărbătoarea sfințirii au luat parte, pe lângă mai-marii și boierii țării un număr destul de apreciabil de patriarhi și înalți demnitari ai răsăritului creștin, printre care: Chrisant, patriarhul Ierusalimului, Dionisie al Tarnavei, Axentie al Sofiei... Închinată Sfântului Mormânt, biserica a fost, până în vremea secularizării averilor mănăstirești, centrul administrativ al tuturor averilor Sfântului Mormânt aflătoare în țară... Această candelă este aprinsă deasupra locului unde repauzează osemintele fericitului principe Constantin Brâncoveanu Basarab". Această candelă nu se mai află în biserică, ci în muzeu.

Costion Nicolescu: Credeți că ar trebui adusa înapoi candela originară?

Paul Gherasim: Eu cred că da, hotărât că da! Așadar, acolo este mormântul ctitorului acestei biserici. Brâncoveanu își pregătise mormântul la Hurezi. Mănăstirea Hurezi reprezintă stilul brâncovenesc, un apogeu al arhitecturii din Țara Românească. Întreg ansamblul este o sinteză a acestei arhitecturi. Anume, acolo se contopește arhitectura cultă, religioasă cu arhitectura țărănească, trecută prin înțelegerea dată ei de către oameni cultivați care, pornind de la casa țărănească, au ajuns să construiască palate. Întăi cule, apoi și palate. Din această sinteză a rezultat ansamblul unitar al mănăstirii Hurezi. Brâncoveanu a urmărit ca acolo să-i fie mormântul, după cum  Ștefan cel Mare și Sfânt alesese Putna. Ștefan cel Mare a ajuns la Putna, Brâncoveanu nu a mai ajuns la Hurezi. În mormântul rămas gol, la București, la kilometrul zero, unde este centrul Capitalei și al tarii, se odihnește Brâncoveanu. Acest lucru semnificativ, mistic, nu este oare o lucrare tainica, de luminare a nevoinței?

 Costion Nicolescu: Deci, ar trebui să ajungem să ne raportăm spiritual la sfințenia care este în acea biserica.

 Paul Gherasim: Locul acesta este sfințit de un martir unic nu numai la noi, dar în întreaga istorie. N-ar fi oare potrivit să cunoască și alții cine a fost acest martir, să ne cunoască pe noi și noi, prin jertfa lui, să ne cunoaștem, în fapt, pe noi înșine? Ne plângem că alții nu știu mare lucru despre istoria acestui popor. Dar ce să spunem când noi nu știm, de fapt, cine este acest mare martir, aproape unic în istorie, care acum este și canonizat. Lumea trece doar prin fața bisericii; oamenii știu numai că biserica are hramul Sfântul Gheorghe, că piață se cheamă Sfântul Gheorghe și... cam atât. S-a început totuși ceva. De câteva săptămâni, vinerea seara se face slujba miezonopticii. Este inițiativă tinerilor. Ce lucru minunat că acești tineri fac asta, ei, ai căror părinți nu se știe cât le-or fi vorbit despre credința pe care a avut-o și pentru care s-a jertfit Brâncoveanu. Școala a fost lipsită de învățătura Bisericii noastre și totuși tocmai ei sunt aceia care au simțit nevoia să se adune în rugăciune în aceasta biserică, la mormântul lui Brâncoveanu, care acum este canonizat sfânt. Este bine să mai știm cu toții că acolo este și mâna Sfântului Ierarh Nicolae. Foarte puțini oameni, chiar dintre cei care au mers și în trecut la această biserică, știu că este acolo mana Sfântului Ierarh Nicolae. Majoritatea oamenilor din București și din tară nu știu. Chipul acestui mare ierarh al Bisericii noastre, Sfântul Nicolae, se află, poate, pe cele mai multe icoane din țară. Chipul Sfântului Nicolae îl poți găsi în icoanele pe sticlă și pe lemn din toată Transilvania.

 Costion Nicolescu: Este paradoxal cum, existând o atât de mare evlavie la noi și în toată lumea pentru Sfântul Nicolae și cum având aici mâna lui, totuși nu s-a creat un pelerinaj sau o cercetare a bisericii pe măsură, cum, poate, s-ar fi petrecut în alte părți?

 Paul Gherasim: Numai pentru asta, pentru mana Sfântul Nicolae, și ar fi fost un motiv suficient. Normal, dacă lumea ar ști, cu evlavia pe care o are... Este o mână din icoanele pe care oamenii le au în casă. lată că aceasta mână este acolo, binecuvântează mormântul acestui martir și, totodată, pe noi toți.

 Costion Nicolescu: Încep să înțeleg de ce spuneți că ar fi bine să se facă acolo mănăstire!

 Paul Gherasim: Hotărât, așa ar trebui! Este un loc care impune rugăciune permanentă; dacă la Putna este mănăstire, hotărât că și aici este loc de mănăstire. Biserica noastră română să se hotărască la acest lucru. Acum nu există nici măcar clopot care să anunțe lumea că acolo este o biserica, nici toaca. Cum s-ar schimba totul prin călugării care vor viețui aici.

 Costion Nicolescu: În mijlocul tării? Ar fi frumos!

 Paul Gherasim: La început au fost case egumenești, a fost și un han acolo.

 Costion Nicolescu: Poate s-ar asana toată zona aceea, care, din păcate, este destul de degradata.

 Paul Gherasim: Bineînțeles! De fapt, acum centrul vechi al orașului București este locul cel mai neglijat, cel mai părăsit, a ajuns cel mai murdar loc. Dacă ar fi pus în valoare ceea ce este acolo, ar fi un lucru care ne-ar mira pe toți, descoperind ce încărcătură de istorie și de valoare există în acest oraș pustiit. Atâta timp cât oamenii nu l-au redescoperit pe Brâncoveanu și locul acesta, au făcut ce au făcut și fac ceea ce fac. Oamenii sunt cu mintea în afară, sunt în risipa, mintea și simțirea, toate sunt în risipire. Deci, acesta ar deveni semnul adunării, redescoperirea lui Brâncoveanu și transformarea bisericii Sfântul Gheorghe în mănăstire, în centrul spiritual al întregii tari.

Bine, dar aceste exemple de unde să pornească? Ele trebuie să plece de undeva! Un cuvânt, un indemn, de unde trebuie să vina? Cine să facă asta? Sigur, oamenii astăzi vorbesc mult. Vorbesc despre istorie, despre importanța atâtor lucruri care, împreună, ar îmbunătăți condiția întregii tari și a poporului. Dar nu au în vedere, în primul rând, miezul. Orice lucru trebuie să pornească de la miez! Pornind de la coajă, nu iese nimic. Vorbim despre porțiuni dintr-o coaja, dar nu avem în vedere miezul. Dacă nu pornim de la sămânță care să încolțească înlăuntrul ființei și să dea rod în afară, degeaba vorbim. Trebuie să ne gândim că viața este așezată pe o temelie solidă, pe care să o cunoaștem, să vedem stâlpii pe care se așaza în orice lucrare adevărată.

 Costion Nicolescu: Să facem, deci, acest kilometru zero și un punct central pentru spiritualitatea noastră?

 Paul Gherasim: El este viu, dar nu-i viu în noi.

 Costion Nicolescu: Să-I facem viu prin participare, prin prezență, prin conștiință trează?

 Paul Gherasim: Locul acela este în așteptare. Noi socotim că este un loc care tace, este un local tăcerii, dar de fapt el tace în noi, tace în inimile noastre. El nu și-a regăsit locul în inimile noastre pentru că nici noi nu ne regăsim încă în acel loc. El este viu, dar nu-i viu în noi. Să-I înțelegem dar ca pe un loc sfințit al așteptării.

 Costion Nicolescu:  Fiecare trece pe acolo și cum are timp pentru atâtea lucruri, n-ar putea oare intra puțin în acel loc să-l umple și să se umple?

 Paul Gherasim: Dam slava lui Dumnezeu, Treimii Sfinte! Acolo este loc de rugăciune. Au început acești tineri, dar ca acest loc să fie de rugăciune permanentă, s-ar potrivi ca pe el să fie o mănăstire, loan Alexandru și cu mine mergeam acolo înainte de cutremurul din 1977 să vedem în ce condiții se găsea biserica, după ce începuse restaurarea. O amenințare plana asupra tuturor bisericilor și restaurarea a fost oprită. Apoi a început și demolarea bisericilor. Restaurarea fiind oprită, biserica arăta ca o ruină, era descoperită. Restaurarea cerea îndepărtarea a tot ceea ce era adăugat, pentru că ea nu mai avea înfățișarea ei inițială. Când a venit cutremurul și lumea era tulburata de urmările lui, biserica era privita de trecători în aceasta stare de ruină și ei considerau că este așa că urmare a cutremurului. însă cei stăpâniți de duhul ideologiei anticreștine, care puseseră gând rău Bisericii lui Hristos, urmăreau demolarea ei, era pe lista lor. Vorbeam cu loan Alexandru și ne spuneam că dacă această biserică vă fi demolată, acesta este un semn rău pentru țara asta, pentru noi. Dacă vă rămâne, indiferent că vedeam că începuseră să fie demolate atâtea biserici, acesta este, ne spuneam noi - căutând un semn dumnezeiesc - un semn bun al nădejdii. Și noi credem mai departe că este un semn bun, dar uite că nu a venit încă momentul să ne bucurăm deplin, cu toate că acolo este mormântul lui Brâncoveanu, care este acum canonizat de Biserică. Și încă se așteaptă. Deocamdată începutul cel bun îl constituie aceste seri de vineri, când vin tinerii la slujba miezonopticii. Vin la opt seara, că să nu fie prea tărziu și să poată ajunge apoi acasă.

 Costion Nicolescu:  Aceste slujbe vor deveni o tradiție?

 Paul Gherasim: Gândul să ne fie că acolo vă fi o mănăstire. Daca s-ar anunță că în centrul tării s-ar face o mănăstire, biserica Sfântul Gheorghe Nou ar concentra conștiința întregii țări și sunt sigur că s-ar aduna cele necesare cu ajutorul lui Dumnezeu. Sunt multe lucruri de făcut, dar plecând de aici, de la Sfântul Gheorghe-Nou, care este miezul. Apoi ar mai fi refacerea Mănăstirii Văcărești.

 Costion Nicolescu:  În ce sens?

 Paul Gherasim: Refacerea aceleiași biserici pe locul inițial, indiferent că acum condițiile sunt schimbate. Și biserica Mihai Vodă să fie readusa la locul ei.

 Costion Nicolescu:  Locurile își au viață lor și, la un moment dat, din diferite motive, ele pot să moară. Ele nu pot fi eterne în aceasta lume. Așa și cu aceste locuri sfinte. Dacă s-ar reface, ar fi doar niște copii. Dacă arde un Vermeer, de exemplu, îl poți reface?

 Paul Gherasim: Nu-i același lucru. Aici nu este vorba de un obiect în sine, care are valoare necontestată. Aici este vorba de un loc sfințit pe care dacă l-ai părăsit, ce te faci? Te urci într-o navetă și te duci pe altă planetă? Ce s-ar întâmpla dacă tot pământul lăsat omului în stăpânire de către Creator ar fi cuprins de pustiire?

 Costion Nicolescu:  Vorbind de semn bun sau rău, pentru că aveți o privire cu o deschidere duhovniceasca și ați petrecut în biserica atâția ani, care credeți că ar fi starea Bisericii noastre astăzi?

 Paul Gherasim: Pe noi, cei de-o vârstă mai înaintată, ne bucura nespus prezenta tinerilor în biserici.

 Costion Nicolescu: Sunt mai mulți că altădată?

 Paul Gherasim: Nu-i vorba numai de mai mulți. Ei pot fi văzuți în cele mai multe biserici din București. Sunt în biserica Sfântul Gheorghe Nou vineri seara la rugăciune; mulți nu știu despre aceste seri. Astăzi în biserici sunt mai mulți tineri decât erau în trecut, și asta spune foarte mult. Cât de repede s-au apropiat de Biserica tocmai acești tineri care n-au fost catehizați! Cât de serioși sunt! Pot spune că n-am cunoscut în tinerețea mea tineri că aceștia de acum. Nu-i vorba de număr. Când vorbești despre o flacăra nu vorbești despre mărimea ei, ci despre puterea ei de ardere. Mai importanta este o lumânare de ceara curată care arde ca o jertfă, decât un foc de paie. De fapt, credința nu se referă la cantitate, ci la calitate.

 Costion Nicolescu: Aceștia sunt în primul rând tinerii de la Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Romania?

 Paul Gherasim: Da, ei sunt. Sunt mulți de la Matematică, Fizică, Medicină. Lucru cu semnificație mai adâncă. Răspunsul privitor la faptul că vin ei și nu ceilalți, de la Litere, Filosofie, poate fi căutat în ceea ce s-a petrecut în învățământ. În facultățile umaniste profesorii erau mai îndoctrinați cu ideologie străină de natura Bisericii.

 Costion Nicolescu: Asistăm, se pare, la o întărire a vieții de parohie?

 Paul Gherasim: Există o lucrare la biserica Universității (fosta biserică rusă), la Sfântul Gheorghe Vechi, la Stavropoleos, la Doamnei, la Sapienței... datorită unor preoți și credincioși. Unde o flacăra se aprinde și arde, oamenii se adună, caută să se regăsească în ceva ce le lipsește. E mai mult decât a intra într-o biserică grăbit și a sta puțin pentru a aprinde lumânări și a da un pomelnic. Ei, tinerii, stau la Liturghie de la un capăt la altul, merg la Vecernie, la Utrenie. Este altceva.

 Costion Nicolescu: Unii consideră că ar trebui modificate, scurtate slujbele ortodoxe.

 Paul Gherasim: Privitor la tradiția slujbelor în Biserica Ortodoxa, nu cred că trebuie schimbat nimic. Dar nu eu sunt cel mai îndreptățit să spun acest lucru, lată, acești tineri, care au inițiat aceste slujbe ale miezonopticii, vin și stau de la început până la sfârșit. Vin, de asemenea, duminică dimineața la Utrenie. Acești tineri sunt mai pregătiți pentru viața de mâine. Dumnezeu Cuvântul le este calea.

bottom of page