top of page

Data nașterii: 15 martie 1945, București

Ion Grigorescu: 

   ”Am fost doctorul și prevenitorul meu, lăsându-mă să mă primejduiesc spre a nu fi un slab (de înger), am jonglat cu eul , de parcă ar fi putut fi oricum, iar inițial un nimic. Vrând să mă ocup de biologie, nu m-am lăsat și m-am făcut artist, m-am abandonat ca atare pentru a lucra pe șantier ca restaurator de biserici, satisfăcându-mi și nevoia de acțiune. Dar a restaura biserici, dincolo de schele și scripeți, e un ascuns misionarism nu numai spre binele cărămizii și tencuielii, ci și al omului și al icoanei. Am revenit ca un altfel de artist, reunind ce se mai putea utiliza din doctorul, sportivul și iconarul ce-mi rămăseseră. Revenirea, precum Orfeu nu poate să nu se uite înapoi, va păstra perpetuu o câtime retrospectivă, o îndatorare față de propriul meu trecut, până la a recunoaște că repertoriul e deja încheiat după perioada de debut (ceea ce era deja consfințit involuntar de abandonul amintit) .
    Rămâne de discernut ce nu e al meu, ce provine din realitate, uneori dură, sau din tradiții și
colaborări duse la preluarea unui limbaj altul. Un fel de a face al meu ce nu e al meu, în logica unui eu căruia i se prescriu acest fel de sarcini, odată ce el, eul, a fost și poate redeveni gol. Și dacă mai e ceva, se smerește, căci e spre plinirea tuturor. Nu e de mirare ca majoritatea celor făcute de mine să nu fie ale mele, să fi lucrat pentru altcineva, iar restul, care îmi rămâne (deci) să fie mica mea nesupunere, carențe de învățare și totuși câteva reușite independențe. Smerenia și plinirea tuturor, micșorarea și mărirea nu consfințesc nimic mai mult decât limitele naturale.
    Spun că rămâne de discernut pentru că în majoritatea timpului (în jurnal spre exemplu) am
strâns tot ce am făcut, am semnat, am avut din ce în ce mai mult și multele pauze, de necesară
onestitate încă nu au dat înapoi datoriile contractate la alții. Sunt oare mai multe, sau mai puține merite de a lucra cu alții în nu se știe folosul cui? Pentru că orice și oricum cade când nu folosește la nimic.
   În anii 80, la mijlocul carierei mele am avut acest proiect de lucru în comun și dincolo de generații, aproape confundându-l cu Conceptualismul, după care mi-a rămas ca o notă în conștiință.”


Studii:
1969 - Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția pictură, București
Din 1989 expune alături de Grupul Prolog

bottom of page