top of page

STUDIUL. Imnul Acatist

Updated: Apr 1, 2020

În centrul Capitalei, între Blvd. Magheru și Grădina Icoanei, la intersecția străzilor Pitar Moș și Dionisie Lupu, se află Biserica „Pitar Moșu”. Primul lăcaș consemnat în catagrafiile din prima jumătate a sec. XIX purta numele de Biserica „Popa Ivașcu”. Istoria bisericii și a mahalalei din această parte a orașului se leagă, din 1818, de numele bătrânului de origine sârbă, Petar, proprietar de grădini. Biserica a fost ridicată în 1795 sub domnia lui Alexandru Moruzi și s-a refăcut în 1898 sub domnia regelui Carol I. Scenele iconografice de pe frontonul bisericii, reprezentând hramurile sfântului lăcaș (Adormirea Maicii Domnului, Buna Vestire și Sfânta Parascheva cu Sfântul Nicolae), au fost realizate în perioada 1964-1966. În completarea iconografiei de la exterior a fost pictat „Imnul Acatist al Maicii Domnului”.

Pictura nouă de la exterior și restaurarea iconografiei s-au aflat în grija pictorului Ion Grigorescu. Propunerea de a picta Imnul Acatist îi aparține și pornește de la cele 23 de nișe rezultate în urma consolidării bisericii, care împreună cu scena originală a hramului, cea cu Buna Vestire, formează grupul de 24 de scene ale Imnului Acatist.

Despre cum a lucrat la aceste fresce domnul Ion Grigorescu ne-a spus:

1. „Văzându-se pe sine sfânta întru curăție au zis lui Gavriil cu îndrăznire”
2. „Înțelegerea cea neînțeleasă căutând Fecioara să o înțeleagă”

Am mărit foarte mult textul ca să vin în întâmpinarea publicului de astăzi care vrea să citească, spre deosebire de publicul din Evul Mediu care cred că nu prea citea. Se scria destul de mic, Imnul Acatist era plasat în partea de sud a pronaosului și nu cred că știa cineva ce scene erau reprezentate. Se făceau picturi, cum se spune, „pentru Dumnezeu”, se fac chiar lucruri pe care nu le poate vedea nimeni, dar pictorul așa consideră că e bine să le facă, ca și cum cineva le-ar vedea. Lumea de azi citește, de aceea e textul mărit. De obicei se scrie pe cer pentru a fi contrastul mai mare, însă am ales locurile unde scena nu avea personaje.

Când lucrezi direct pe perete, pe suprafețe mari, pierzi raporturile perspectivei. Pe vremuri pictorii lucrau cu carton, făceau desenele acasă, apoi puneau cartonul pe peretele umed și apăsau, sau mergeau cu steluța de croitorie și făceau găurele, apoi „tufuiau” cu săculețul cu praf de cărbune care trecea prin găurele și lăsa un desen punctat pe perete. Însă eu, lucrând singur, nu am avut posibilitatea să fac desene mari. Nu aveam nici timp, deoarece dimineața trebuia să pun mortarul, un prim strat, compoziția 1:3 var cu nisip, iar a doua zi montam schela și puneam stratul definitiv de mortar mai subțire cu aceeași compoziție, care trebuia pictat până seara. Lucram toată scena integral, doar într-un singur loc nu am reușit să termin și am venit cu două straturi unul lângă celălalt. La sfârșitul zilei trebuiau șterse picăturile de culoare și trebuia demontată schela, deoarece nu trebuia să rămână peste noapte din frica de hoți. Prin urmare, lucrând direct, fără desen, am mai pierdut din proporții.

3. „Puterea Celui de Sus au umbrit atunci spre zămislire pe ceea ce nu știa de nuntă”

Pentru scenele pictate m-am documentat din Buletinul Comisiei Istorice unde există două numere succesive cu comentariu pe fiecare scenă în parte, diferite variante, unde se află, ce este scris etc. De asemenea, am avut ca referință scenele de la Marea Lavră din Athos fotografiate alb-negru sau pictura moldovenească din Bucovina. Le știam pentru că am restaurat de multe ori scene din Imnul Acatist.

Imnul Acatist s-a făcut și a dispărut odată cu fresca, de pe la jumătatea secolului XIX când a apărut uleiul nu s-a mai pictat.

4. „Având Fecioara în pântece pe Dumnezeu primit au alergat la Elisaveta”

Întâlnirea dintre Maica Domnului și Elisabeta la poarta unui orășel, figurat în spate, ca un fel de templu rotund cu boltă. Pentru aceste „arhitecturi” am folosit ca referință frescele de la Muntele Athos. Cromatic, eu nu lucrez decât cu ocru oxid de fier, roșu oxid de fier, negru cărbune sau oxid de fier, și var. Cu alb și negru obțin un fel de albăstrui, cu ocru și negru obțin verde, cu alb se face mai rece. Aceasta e gama cu care lucrau altădată țăranii și oamenii mai simpli în bisericile mai sărace. Pe urmă faci tot felul de combinații de violet, roz, verzuri, galben și cerul apare mai albastru în prezența unor galbenuri mai apropiate.

5. „Vifor de gânduri necredincioase având în sine, înțeleptul Iosif”

Am ales varianta cu nisip ca să semene cu prima scenă, cea în ulei, să nu fie liniile prea afirmate, nisipul fiind alcătuit din granule, împarte liniile și se poate face o nivelare însă am preferat să nu fac nivelări, să se sclivisească, pentru că presupune o operație suplimentară și sclivisirea trage local masa de mortar, dacă doar apeși și pe urmă ridici mistria, riști să smulgi, să se lipească de mistrie. Atunci de obicei se sclivisește apăsând și deplasând în același timp, însă și trage din masa de mortar și face să se îndepărteze de rest și acolo apar crăpături. Când e frescă cu câlți atunci câlții ajută să rigidizeze. Însă sclivisitul face să se accentueze crăparea, suprafața finală devine mai crăpată, pentru că și scoate apa, apa dinăuntru iese la suprafață. De obicei, cine greșește face lucrul acesta, încearcă prin sclivisire să repicteze suprafața, iar dacă o lasă doar așa se albește, făcând să iasă lichidul acesta văros care are calciu și ieșind la suprafață albește. Fără sclivisire nisipul nu crapă, decât dacă a avut atât de multă apă încât se lasă prin greutate, însă asta se întâmplă înainte să ajungi să pictezi. Frescă se poate face pe orice are var, de exemplu cimentul are var, dar puțin. Prea mult timp nu se poate picta pe ciment, pentru că are var activ în el și hidroxid de calciu. Face ca culorile să se cristalizeze și să reziste la intemperii, culorile devin de fapt fragmente de ciment, oxizi de fier cu calciu.


De obicei un pictor în frescă nu prea îți vorbește cum este erminia, îți povestește în schimb foarte multe lucruri despre tehnică, dar când e vorba despre subiect, se rezumă la două propoziții despre ce este reprezentat.


La început aveam probleme cu părintele care-mi spunea : De ce nu faci litere cum fac pictorii de astăzi? Adică litere latine ușor ornamentalizate spre vechile litere slave. Însă eu vreau să se citească nu să fie un ornament pe care să nu-l înțeleagă nimeni și nu poate fi citit. În picturile noi se scrie cu un A ca un R întors, foarte ciudat, imită manuscrisele vechi, ceea ce face textul greu de citit, mai ales că din lipsă de spațiu literele se făceau foarte înalte, uneori făceau combinații de litere, unele ajung să fie mici de tot. Eu am zis că vreau ca lumea să poată citi, omul obișnuit nu prea are nici un fel de tendințe de a vedea ceva în amănunt, de a sta să se uite la o imagine cu atenție, mai ales la biserică, vine cu necazuri, nu se prea uită.


Nu am folosit formula pictorului german auster, am încercat ca suprafețele să fie colorate ca în pictura de tradiție bizantină ca să și atragă atunci când e văzută de la distanță prin culoare și să fie mereu în variație, în compoziție, să nu fie plicticos.

Cineva care pictează de ani de zile frescă se obișnuiește și capătă o manieră, însă pentru că eu mă ocup rar de frescă se vede că improvizez de multe ori. E o linie mai nesigură, încerc diferite formule de lucru, apoi totul se face pe grabă fiindcă timpul trece. De obicei cam de la prânz începe pictura, până atunci ud peretele, pun mortarul, mi-am adus culorile etc. Presiunea timpului te obligă să fii mai succint, să mergi pe formula scrisului, adică desenul scris, fondul de culoare, apoi detalii și gata.

„Steaua cea cu dumnezeiască mergere”

Este o scenă mai dinamică, cu o lumină aparte, caii încă aleg direcția, iar munții fac un fel de mișcare în opoziție sugerând indecizia magilor.

„Auzit-au păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup”

Aici am cedat să fac litere mai arhaice... Scena este simplificată, cromatic sunt două rânduri de culori care vin una peste alta. Am dat cu griul cerului, muntele e pictat peste, iar peștera este iarăși pictată deasupra. S-a încărcat cu multă apă, iar pigmentul în apă, pus în mai multe straturi, face să se satureze suprafața optic, adică culoarea devine mai uniformă, nu se mai vede urma pensulei. Apoi am venit cu amănuntele, desenul personajelor (păstorul este pictat doar de linie, lucru care se întâlnește de multe ori în frescă, mai ales la amănunte), apoi cu accentele.


Am lucrat odată la Craiova, în interior, niște portrete de ctitori. Aveam de pictat portretul lui Calinic de la Cernica și fiind o suprafață mai mică, mi-am permis să lucrez mai mult și devenise o suprafață încărcată și uneori pe ud aveam senzația de tușe de pensulă ca la Rembrandt, oarecum materiale. Deci în frescă se poate face să arate ca o pictură obișnuită în ulei, se poate împăsta, adică se pot face reliefuri.


Compozițional această scenă este de obicei mai bogată, mai mulți îngeri, păstori, oi, dar pe perete când sunt douăzeci și ceva de scene pe care le vezi una lângă alta, nu e nevoie să fie încărcate de personaje, se pot elimina multe lucruri care încarcă. Adică imaginile să se ajute unele pe celelalte stând alături, iar asta se știe din banda desenată, pentru că cititorul trece de la una la alta.

8.„Văzut-au pruncii caldeilor în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe oameni cu mâna și cunoscându-L pe El a fi stăpân, măcar de și-au luat chip de rob.”

Aici am folosit așa zis-a perspectivă psihologică: Maica Domnului și Pruncul sunt reprezentați foarte mari, iar regii magi ca niște mogâldețe mici. Magii sunt pictați de linie peste fondul de culoare. Cei trei regi magi sunt reprezentați după cele trei vârste: tânăr, adult și bătrân. Domnul Iisus apare în această oscilație între stăpân și rob.

9. „Mărturisitori purători de Dumnezeu fiind filosofii s-au întors la Vavilon”
10. „Strălucind Tu în Egipt lumina adevărului ai gonit întunericul minciunii”

Aici se spune că mergând într-o țară de necredincioși apar figurați dracii care cad ca niște câini în prăpastie, aceștia reprezintă întunericul păgânătății. Scena e intenționat mai închisă ca fundal, iar personajele ies foarte bine în evidență. Sunt suprafețe care nu sunt pictate pe un fond, ci este chiar fondul lăsat.

11. „Acest Prunc a făcut cerul și pământul / Vrând Simeon să se mute din această lume”

Uite cum se reprezintă altarul: cu două trepte, porțile împărătești, un coviltir, masa altarului cu Evanghelia, și preotul care stă în altar. Picioarele exagerate ca desen ale Sf. Simeon arată vârsta lui înaintată. Cei doi porumbei sunt dați cu var peste culoare și de aceea sunt mai albi.

12. „Văzând naștere străină să ne înstrăinăm din lume mutându-ne cu mintea la cer”

Acest text este specific poeziei de tip imn care folosește termeni repetitivi și în contradictoriu. Acum nu mai este deloc partea istorică ci încep niște scene de comentariu, de apreciere a situației excepționale a existenței lui Iisus și a Maicii Domnului.

Compozițional de obicei sunt reprezentați oameni de ambele părți ale tronului, însă am simplificat. N-am căutat să fac o pictură naivă ci așa a ieșit din lipsa timpului și a lipsei de exercițiu în frescă pentru a face totul standardizat. Se vede nesiguranța.


13. „Arătat-a făptură nouă celor făcuți de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânță și păzindu-l întreg cum au fost.”

Aici am eliminat complet persoanele din jurul tronului, gândindu-mă la contextul urban în care textul face trecerea de la pictură la public. Într-un fel am modernizat scena.

14. „Cu totul a fost întru cei de jos și de Cel de Sus nicicum nu s-a depărtat Cuvântul cel nescris împrejur, că dumnezeiască pogorâre a fost.”

La fel aici am preferat să evidențiez mai mult scrisul decât alte personaje. Mântuitorul e reprezentat într-un cearcăn de lumină. Jos este Omul-Dumnezeu, iar sus Dumnezeul - Om. Seamănă cu scena Schimbării la Față. Cearcănul iese peste marginea roșie, dar transpare.

15. „Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării”

Aici a fost destul de greu de lucrat din cauza cablurilor de electricitate.

Prin întrupare Mântuitorul se micșorează, de aceea este reprezentat mai mic. Aripile îngerilor sunt mari pentru a umple suprafața. Tronul este înconjurat de o mandorlă de lumină.

16. „Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem Născătoare de Dumnezeu, a fi despre tine ca niște pești fără de glas că nu se pricep să spună”
17. „Vrând să mântuiască lumea Împodobitorul tuturor”

Aici e o scenă foarte lungă în care am eliminat alte personaje și am folosit o compoziție din Bucovina (posibil Biserica Arbore) reprezentând Raiul. Totul a devenit un fel de podoabă. E o mică perspectivă și un fel de grafism al vegetației cum era în scena de referință.

18. „Zid ești fecioarelor”
19. „Împărate Sfinte”
20. „Făclie primitoare de lumină arătată celor ce sunt în întuneric, vedem pe Preasfânta Fecioară, aprinzând focul cel netrupesc.”

Destul de rar se reprezintă așa această scenă, dar mi s-a părut cel mai interesant. Pentru că ține o lumânare înaltă în care focul este Iisus. Am încercat să fac un fel de clarobscur, personajele să fie din ce în ce mai în întuneric. Grupul de personaje e pictat mai modern.

21. „Vrând să dea har datoriilor de demult”

Aici e vestita scenă cu ruperea legământului. Așa zisul zapis al lui Adam, adică lipsa de acces în Rai. Seamănă cu scena învierii.

22. „Cântând nașterea ta, te lăudăm toți ca pe o biserică însuflețită”

Am făcut zona asta ca un fel de biserică, tronul e ca un naos, în stânga un preot, iar în dreapta o familie cât am putut de modernă.

23. „O, Maică prealăudată care ai născut pe Cuvântul Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții primind acest dar de acum izbăvește de toată ispita și scoate din munca ceea ce va să fie pentru toți.”

Familia și preotul sunt de la sat. Maica Domnului este reprezentată în icoană, cu colonete de lemn.



Interviu luat de Marius Pandele și Claudia Popescu, în data de 3 aprilie 2019.

Comentários


bottom of page